Se afișează postările cu eticheta transport. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta transport. Afișați toate postările

joi, 30 octombrie 2014

Alexandros Ignatiadis- interviu The Money Channel: Un sistem de licentiere si listarea la BVB ar putea ajuta firmele de constructii romanesti sa participle la marile licitatii de infrastructura




România ar trebui să construiască 656 kilometri de autostradă şi 2.226 kilometri de drumuri expres până în anul 2030, potrivit Master Planulului de Transport, prezentat de Ministrul Transporturilor Ioan Rus, la inceputul lunii octombrie.Proiectele de autostrăzi incluse în Master Plan sunt Sibiu - Braşov (103 km), Ploieşti - Comarnic (49 km), Craiova - Piteşti (115 km), Comarnic - Braşov (54 km), Braşov - Bacău (158 km) şi Gilău - Borş (177 km), costul total estimat pentru aceste proiecte fiind de 6,28 miliarde euro. În plus, Master Planul cuprinde construcţia de drumuri expres însumând aproximativ 2.200 km, fondurile necesare pentru aceste proiecte totalizând circa 17,5 miliarde euro. Documentul mai prevede construcţia a 2.674 km de drumuri transregionale, 293 km de drumuri EuroTrans şi 172 km de variante ocolitoare, totalul fondurilor necesare pentru dezvoltarea sectorului rutier fiind de 26,1 miliarde euro.

Alexandros Ignatiadis, co- fondator si actionar al companiei OCTAGON CONTRACTING & ENGINEERING, a comentat propunerile prezente in Master Plan si a oferit solutii care ar putea ajuta companiile romanesti sa participe la licitatii publice pentru marile proiecte de infrastructura, in cadrul emisiunii “Metropolis”, difuzata la “The Money Channel”.

The Money Channel: Cum vi se pare Master Planul prezentat de Ministrul Transporturilor la inceputul lunii octombrie?

Alexandros Ignatiadis: Ministerul Transporturilor  prezinta periodic un Master Plan pentru transport. Este obligatia noastra fata de Comunitatea Europeana sa facem aceasta raportare, insa semnele de intrebare sunt legate de lipsa de responsabilitate fata de obiectivele din Master Planurile anterioare.  Nu aflam niciodata cate dintre aceste obiective au fost atinse si cine este responsabil pentru rezultatele pozitive sau negative. In sectorul privat, companiile care nu performeaza, platesc prin profituri scazute sau chiar prin pierderi, pentru obiectivele pe care nu le-au atins. In sectorul public nu exista niciun sistem de evaluare si control, care sa-i responsabilizeze pe cei care se afla la guvernare. Fiecare nou guvern transmite mesaje optimiste legate de planurile pentru mandatul respectiv, insa la finalul celor patru ani, rezultatele sunt intotdeauna dezastruoase.

The Money Channel: Ce schimbari ar trebui sa se petreaca pe piata constructiilor pentru ca antreprenorii locali sa aiba acces la marile proiecte de infrastructura rutiera?


Alexandros Ignatiadis:  O problema majora, care impiedica firmele de constructii romanesti, sa participe la licitatii de o asemenea anvergura, este slaba capitalizare. Povara financiara, sub forma garantiilor bancare si a garantiilor de buna executie, coroborata cu intarzierile foarte mari la plati pe care le are statul, care este beneficiarul acestor proiecte, sunt principalele cauze pentru care firmele romanesti nu pot face fata competitiei cu firmele straine. O modalitate de atragere a capitalului ar fi prin intermediul  Bursei de Valori Bucuresti, insa in acest moment nu exista nicio firma de constructii romaneasca, listata la bursa.


Al doilea factor cu influenta negativa este imixiunea politicului in licitatiile publice, care ar putea fi eliminata prin licentierea firmelor de constructii. In urma licentierii, doar firmele care au un anumit nivel de capitalizare si anumite competente, ar avea acces la licitatii. La ora actuala, legislatia romaneasca permite oricarei firme, infiintate de sase luni, cu capital social de 200 de lei si evident fara experienta necesara, sa fie eligibila pentru constructia marilor proiecte de infrastructura. Singura conditie este ca aceste firme sa se asocieze cu alte firme care sa le ofere suport tehnic sau financiar.

Licentierea firmelor de constructii ar stopa fenomenul “firmelor de apartament”, care apar peste noapte, sunt sustinute politic si dispar imediat dupa incheierea mandatului celor care le-au sustinut. Tot licentierea ar putea rezolva problema contestatiilor, care prelungesc de aproape trei ori ciclul de viata al unui proiect.

Stim cu totii ca in cadrul tuturor proiectelor cu finantare europeana, fondurile sunt alocate pentru o anumita perioada, iar daca aceasta perioada este depasita, daca implementarea unui proiect dureaza mai mult decat termenul stabilit initial, fondurile nu mai sunt absorbite. In Romania termenele de executie ale proiectelor de infrastructura sunt prelungite de 3-4 ori din cauza problemelor mentionate, iar la finalul fiecarui an reusim sa ne intrebam intotdeauna acelasi lucru: de ce absorbim un procent atat de mic din fondurile europene alocate?

România avea, la finele anului trecut, 644 km de autostradă, 16.466 km de drumuri naţionale, 35.587 km de drumuri judeţene şi 32.190 de drumuri comunale. Potrivit documentului, în România nu există drumuri expres.

Puteti urmari emisiunea aici: http://www.arhiva.the-money-channel.ro/metropolis-08-10-2014/

OCTAGON CONTRACTING & ENGINEERING


Mai multe informatii puteti gasi AICI.


Telefon: (+4)021.232.39.20










vineri, 12 septembrie 2014

OCTAGON a executat doua treimi din lucrarile contractate pentru reabilitarea liniei de cale ferata Brasov- Simeria, sectiunea Coslariu- Sighisoara


Linia de cale ferata Brasov- Simeria
OCTAGON CONTRACTING & ENGINEERING a executat doua treimi din lucrarile contractate pentru reabilitarea liniei de cale ferata Brasov- Simeria, sectiunea Coslariu- Sighisoara, la doi ani de la demararea proiectului. Termenul prevazut pentru finalizare este noiembrie 2014. Beneficiarul proiectului este Compania Nationala de Cai Ferate (CFR), iar antreprenorul general pentru sectiunea Coslariu- Sighisoara este compania portugheza FCC Construccion.

Executie palplanse & sprijiniri
Linia de cale ferata Brasov – Simeria este componenta a coridorului Pan – European IV. Obiectivul proiectului constă în reabilitarea şi modernizarea a 89,5 km de linie dublă electrificată de cale ferată între localităţile Sighişoara şi Coşlariu, incluzând toate structurile conexe şi lucrările auxiliare pentru asigurarea unei viteze maxime pentru trenurile de călători de 160 km/h.

Batere palplanse
În cadrul proiectului se vor desfăşura următoarele lucrări: reabilitarea a 63,46 km de linie de cale ferată dublă electrificată; construirea a 26,04 km de linie de cale ferată dublă electrificată; reabilitarea a 10 staţii de cale ferată/halte de mişcare.

Reabilitarea liniei de cale ferata ei se va realiza cu finantare europeana, obtinuta in cadrul Axei Prioritare nr. 1 „Modernizarea şi dezvoltarea Axelor prioritare TEN-T în scopul dezvoltării unui sistem durabil de transport şi integrării acestuia în reţelele de transport ale UE", Domeniul major de intervenţie 1.2 „Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii feroviare de-a lungul Axei Prioritare TEN-T 22".

OCTAGON realizeaza urmatoarele lucrari pentru constructia sectiunii II- Coslariu-
Executie piloti forati & sprijiniri
Sighisoara: forare piloti D 1.000, ancoraje, coloane de piatra, instalare palplanse si torcretare pentru tuneluri si poduri.

OCTAGON mai are in derulare alte patru proiecte de  infrastructura. Compania este antreprenor de constructii geotehnice la unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructura din Bucuresti:”Pasajul rutier subteran de la Piata Presei”, unde executa pereti mulati. Pasajul va avea o lungime de 550 de metri şi doua iesiri. Una dintre ieşiri va fi spre Şoseaua Kiseleff, iar cea de-a doua ieşire va fi către Bulevardul Mărăşti si va permite
Extragere palplanse
subtraversarea zonei pe orice direcţie, urmând să facă legătura dintre transportul public de suprafaţă, respectiv linia de tramvai şi liniile de autobuze, cu staţia viitoarei Magistrale  6 de metrou. Rolul pasajului este de a fluidiza traficul in una dintre cele mai aglomerate zone din capitala.

Lucrari de consolidare
Un alt proiect important aflat in constructie, in cadrul caruia lucreaza OCTAGON, este Autostrada Lugoj – Deva. Compania executa piloti forati pentru sectiunile A, D si E, lot 2. Autostrada va avea o lungime de aproximativ 100 de km la finalizare. Loturile trei şi patru ale autostrăzii Deva – Lugoj se află în judeţul Hunedoara şi traversează Valea Mureşului.

Sprijiniri palplanse
OCTAGON executa lucrari de fundare: piloti forati si sprijiniri cu palplanse la proiectul “Pasaj peste calea ferata km 5 + 343” la Craiova.

Al patrulea proiect demarat de OCTAGON anul acesta este “Reabilitarea functionala a Pietei Revolutiei din Municipiul Slobozia”. Compania face parte din Asocierea ACM4- Romprest- TIAB- OCTAGON si executa lucrari geotehnice: sprijiniri cu palplanse metalice si foraje pentru epuismente, pentru o parcare.

“Chiar daca infrastructura nu reprezinta un segment prioritar pentru investitii publice anul acesta, iar piata nu se afla intr-o perioada dinamica, avem patru proiecte noi in derulare.  Perspectivele pentru domeniul infrastructurii sunt insa pozitive. Inevitabil, dupa 4 ani de stagnare, motorul de dezvoltare a pietei constructiilor va fi infrastructura.” a declarat dl. Alexandros Ignatiadis, actionar OCTAGON CONTRACTING & ENGINEERING.



Telefon: (+4)021.232.39.20