marți, 1 iulie 2014

OCTAGON in TOP 100 CONSTRUCTORI din Romania realizat de Business Construct

Afaceri de 3,4 miliarde de euro, profituri de 230 milioane de euro si 34.000 de locuri de munca – acestea sunt principalele coordonate ale celor mai mari 100 constructori ce au activat pe piata locala in 2013. Industria constructiilor este dominata de jucatori romani, acestia reprezentand circa 60% din cei mai mari 100 de constructori, insa cea mai mare parte a profiturilor, aproape 150 de milioane de euro, merge in buzunarele grupurilor straine ce activeaza pe plan local, din Italia, Austria sau Germania, scrie Business Construct, care a realizat un top al primilor 100 de constructori din Romania in 2013, in functie de cifra de afaceri.

 OCTAGON CONTRACTING & ENGINEERING se afla la jumatate clasamentului, pe locul 55, cu o cifra de afaceri de 20 de milioane de euro in 2013, o crestere spectaculoasa fata de 2012 cand cifra de afaceri a fost de 8 milioane de euro. Principalele proiecte derulate de OCTAGON in 2013 au fost Hermes Business Campus (Blvd. Dimitrie Pompeiu Nr. 7-9) si Green Court Bucharest (Str. Gara Herastrau Nr. 2- 4), ambele in Bucuresti, dar si Centrala Electrica Shat Al Basra (Basra- Irak).

Primele 10 pozitii in top sunt ocupate de:
Strabag S.R.L.- cifra de afaceri = 233 mil. euro
Straco Grup- cifra de afaceri = 140 mil. euro
Hidroconstructia- cifra de afaceri = 136 mil. euro
Delta ACM 93- cifra de afaceri = 123 mil. euro
Euro Construct Trading 98- cifra de afaceri = 105 mil. euro
Tirrena Scavi Condotte Cossi- cifra de afaceri = 93 mil. euro
Strabag A.G. – cifra de afaceri = 91 mil. euro
Tehnologica Radion- cifra de afaceri = 81 mil. euro
Tehnostrade- cifra de afaceri = 77 mil. euro
Astaldi Spa- cifra de afaceri = 72 mil.euro

 In cei aproximativ 9 ani de activitate OCTAGON a fost subcontractor de lucrari geotehnice pentru 4 dintre primii 10 jucatori: Straco Grup, Strabag S.R.L., Euro Construct Trading 98 si Astaldi Spa.
Topul a fost intocmit pe baza cifrei de afaceri raportate la finalul anului si contine si informatii despre profitul sau pierderea net si numarul de angajati al fiecarei companii. Pentru o perspectiva a evolutiei afacerilor, in paralel sunt prezentate si rezultatele financiare din 2012. Datele ofera o imagine de ansamblu a modului in care piata locala a constructiilor a evoluat anul trecut, in contextul in care din 2009 pana in prezent industria a pierdut circa 40% din valoare pe fondul taierii la sange a investitiilor, atat din zona publica, cat si din zona privata.

  Rulajul celor mai mari 100 de jucatori a scazut anul trecut cu circa 10% fata de 2012, in timp ce profitul net cumulat aproape s-a triplat, pana la peste 230 mil. euro. Acest fenomen se explica prin faptul ca volumul de lucrari de constructii a scazut generand si reducerea afacerilor constructorilor. Firmele au cautat sa-si optimizeze business-ul si au optat pentru reduceri de costuri, mai scrie Business Magazin.

  Reducerile de costuri s-au vazut cel mai bine in evolutia numarului de angajati. In total, cei 100 de constructori au avut circa 34.000 de salariati anul trecut, dupa ce au disponibilizat in jur de 5.000 de oameni compartiv cu 2012.

  O analiza asupra constructorilor in functie de provenienta capitalului arata ca din cele 100 de firme din top circa 40 au actionariat majoritar strain, cifra de afaceri totala a acestor firme ridicandu-se la 1,4 miliarde de euro, in scadere cu 7% fata de anul precedent. In acelasi timp, constructorii straini au avut anul trecut aproape 5.800 de angajati, in scadere cu aproape 800 de persoane fata de anul anterior. Aceste date arata ca firmele straine reusesc cu 17% dintre angajatii celor mai mari 100 de constructori sa realizeze 41% din cifra de afaceri, fapt ce arata o productivitate mai buna.

luni, 30 iunie 2014

OCTAGON lucreaza un proiect major de infrastructura: pasajul subteran de la Piata Presei

OCTAGON a inceput de curand lucrarile geotehnice la unul dintre cele mai mare proiect de infrastructura ale Primariei Municipiului Bucuresti: pasajul de la Piata Presei. Compania executa pereti mulati -9.950 mp, grosime 80 cm.

Constructia pasajului de la Piata Presei
Pasajul este amplasat la intersecţia a patru artere cu trafic ridicat - şoseaua Bucureşti-Ploieşti, şoseaua Kiseleff, bulevardul Mărăşti şi bulevardul Poligrafiei -, intersecţie traversată de aproximativ 12.000 vehicule pe oră.

Scopul realizarii pasajului este acela de a reduce timpul de traversare a intersectiei atat pentru pietoni, cat si pentru autovehicule. Studiile privind variantele de fluidizare a traficului au aratat ca un pasaj subteran ar reduce cu 74% timpii de asteptare pentru autovehicule, scrie Arena Constructiilor.
Lucrarile vor fi realizate pe etape, astfel incat sa se mentina fluenta traficului.

Valoarea investiţiei este de 60,4 milioane de lei, iar termenul de finalizare este de nouă luni de la demararea lucrărilor.

vineri, 27 iunie 2014

Video: Octagon - Executie palplanse la Termocentrala OMV Petrom Brazi


Palplansele sunt elemente geotehnice folosite pentru sprijinirea peretilor verticali ai unor sapaturi adanci, care coboara sub nivelul apelor freatice. Prin conexiune palplansele formeaza un ecran impermeabil care protejeaza incintele impotriva patrunderii apei.


Urmariti in filmuletul de mai sus modul de executie al palplanselor la proiectul cu cea mai mare valoare din portofoliul companiei OCTAGON: Termocentrala cu ciclu combinat 867 MW OMV- Petrom Brazi.

miercuri, 25 iunie 2014

Agenda Constructiilor: OCTAGON- Lucrari geotehnice de peste 6,5 milioane de euro in Romania

Octagon Contracting & Engineering, unul dintre principalii constructori de fundatii speciale si lucrari geotehnice din Romania, cu afaceri de 19,6 milioane de euro realizate in 2013, lucreaza, in aceasta perioada, la proiecte in valoare de circa 6,5 milioane de euro la nivel national.

Pentru 2014, conducerea companiei estimeaza un nivel total al incasarilor de ~16 milioane de euro.
Alexandros Ignatiadis

"In prima parte a anului in curs am demarat lucrarile la trei proiecte noi. In martie am inceput executia suprastructurii cladirii B din cadrul ansamblului de birouri Green Court Bucharest, dezvoltat de grupul Skanska pe strada Herastrau, din Capitala. Lucrarile adjudecate au o valoare de 1,9 milioane de euro. Tot noi am construit si prima cladire din cadrul aceluiasi complex. Un proiect inceput in toamna anului trecut, la care lucram si in prezent, este reprezentat de o alta cladire de birouri, PC Business Center, situata pe Sos. Bucuresti - Ploiesti nr. 7-9 A, contract in valoare de 1,7 milioane de euro", a declarat Alexandros Ignatiadis, co-fondator si actionar al Octagon C&E.

Totodata, compania continua sa lucreze la reabilitarea DN 6 (Domasnea - Caransebes, km 408+ 895 - 449+ 960), investitie demarata in 2011. Valoarea totala a lucrarilor executate in cadrul acestui proiect se ridica la aproape un milion de euro. "Pe segmentul de infrastructura avem doua proiecte noi. Unul prevede reabilitarea liniei de cale ferata Brasov - Simeria, pe sectorul Coslariu - Sighisoara, tronsonul Micasasa - Coslariu, in valoare de 260.000 de euro. In acest proiect am fost subcontractati de Aktor. Cea mai recenta lucrare contractata consta, insa, in executia de piloti forati pentru sectiunile A, D si E ale lotului al doilea din cadrul autostrazii Lugoj - Deva, contract in valoare de 5 milioane de lei (circa 1,13 milioane de euro), acordat de catre antreprenorul Salini Impregilo", a mai spus managerul Octagon.

In perioada urmatoare compania va demara lucrarile geotehnice pentru realizarea pasajului subteran din Piata Presei Libere din Bucuresti. Antreprenorul general al lucrarilor este societatea Apolodor, iar valoarea contractului Octagon este de 600.000 de euro.

Articolul complet poate fi vizionat aici.

luni, 23 iunie 2014

CBRE & Jones Lang LaSalle: Doua dintre cele mai mari proiecte de birouri livrate in Q 1 2014, construite de OCTAGON

Hermes Business Campus - Structura 1 
Stocul total de spatii de birouri a atins 2,17 milioane mp, impartit intre birouri clasa A : 0,823 mil mp si birouri clasa B: 1,347 mil mp, in total 230 de proprietati.

 Exista peste 300.000 mp de birouri clasa C, fara a lua in considerare spatiile de birouri din vile rezidentiale, potrivit CBRE “Bucharest Office Market View”.

Cele mai mari proiecte de birouri care urmau sa fie livrate in prima jumatate a lui 2014 au fost City Offices, Hermes Business Campus, Green Gate si AFI Business Park 2, care vor adauga aproximativ 87.500 mp la stocul de spatii de birouri moderne, potrivit raportului realizat de Jones Lang LaSalle “Bucharest Office Market Profile Q 4 2013” .OCTAGON a livrat prima dintre cele doua cladiri ale complexului de birouri Green Court Bucharest, situat in nordul Bucurestiului, pe Str. Herastrau, Nr. 2-4. Lucrarile geotehnice executate de OCTAGON au constat in excavare, pereti mulati D 600 si ancoraje. Compania de constructii romaneasca lucreaza acum la executia structurii de beton a cladirii B. Green Court Bucharest va fi o cladire verde, certificata LEED Gold  si va avea o suprafata totala de 52.000 mp.
Green Court Bucharest- Structura corp A

Dupa ce a finalizat lucrarile de fundatii speciale in 2011, OCTAGON CONTRACTING & ENGINEERING  a devenit antreprenorul general al unuia dintre cele mai mari proiecte de birouri din Bucuresti: Hermes Business Campus. Complexul de birouri a fost construit prin excavare in sistem top- down  si a fost finalizat in primul sfert al lui 2014. Hermes Business Campus are o suprafata inchiriabila totala de 78.000 mp si este de asemenea un proiect verde, care va fi auditat pentru obtinerea certificarii BREEAM (BRE Environmental Assessment Method).
Q1 2014 a avut un start bun in privinta cererii, intrucat inchirierile au crescut cu 39%, comparativ cu Q1 2013, respectiv 66.500 mp de birouri tranzactionati. Preinchirierile au crescut, pentru al treilea trimestru consecutiv, cu 40% din activitatea totala de inchiriere. Asa cum a fost anticipat anterior, in acest trimestru s-a inregistrat cel mai mare volum de preinchirieri din ultimii 2 ani- peste 21.000 mp, potrivit CBRE.

Hermes Business Campus- Structura 2 
Cu o cerere crescuta si un stoc redus, rata de neocupare a inregistrat o scadere de la 15,1% la 15,0%. Este important de evidentiat diferenta considerabila in ceea ce priveste rata de ocupare, dintre zonele capitalei (respectiv 4,8% in vest fata de 20,5% in Pipera).
Chiria pentru spatiile de birouri clasa A s-a stabilizat in ultimele trimestre la (18 Euro  /mp/ luna), iar rata de profit s-a stabilizat la 8,25%.

Bucurestiul este una dintre cele mai putin dezvoltate piete de birouri comparativ cu alte captitale din Europa Centrala si de Est. Astfel, capitala Romaniei gazduieste doar 52% din stocul de birouri modern pe care il detine Varsovia, o capitala cu o populatie cu 100.000 de locuitori mai mica decat populatia Bucurestiului. Pipera si zona de Nord concentreaza 54% din stocul total de spatii de birouri moderne, intrucat aceste zone au permis dezvoltarea de proiecte mari, cu suprafete de peste 18.000 mp / proiect. Centrul detine cel mai mare numar de cladiri de birouri, aproximativ 74 de proprietati, cu suprafete de aproximativ 5.000 mp.
Hermes Business Campus- Blvd Dimitrie Pompeiu,  Nr 5-7, Bucuresti
Piata de birouri din Bucuresti este in curs de redresare, dar fiecare zona are un ritm diferit de recuperare, asa cum arata evolutia ratelor de ocupare.
Pentru 2015 CBRE anticipeaza un stoc nou de spatii de birouri mai mic de 80.000 mp, dar cel putin 130.000 mp de birouri se afla in diferite stadii de planificare si ar putea fi livrati pana la finalul anului viitor.

joi, 19 iunie 2014

Constructii Civile - Reabilitarea Centrului de Cultura si Birouri Vama Antrepozite




Centrul de cultura si birouri Vama Antrepozite Rahova, situat pe Calea Rahovei 196 este 
monument istoric, construit in 1898, renovat 
OCTAGON CONTRACTING & ENGINEERING in 2007.
Compania de constructii a fost antreprenor general pentru acest proiect si a executat lucrari de consolidare constand in: dublarea grinzilor de fundatie, executia lucrarilor de zidarie exterioara, executia coloanelor interioare suplimentare, platforme interioare, pereti despartitori noi, refacerea acoperisului de lemn. Intrucat cladirea este monument istoric, executia lucrarilor de demolare s-a facut cu prezervarea si protectia fatadei originale.



 Urmariti filmuletul pentru a vedea toate etapele procesului de renovare.



luni, 16 iunie 2014

OCTAGON a contractat patru proiecte noi in 2014, in pofida declinului pietei constructiilor cu 9%

Green Court Bucharest- Executie structura cladire corp B- aprilie 2014

Compania OCTAGON CONTRACTING & ENGINEERING nu a fost afectata de declinul pietei constructiilor in prima jumatate a anului. OCTAGON a contractat trei proiecte noi anul acesta si continua lucrarile la alte doua proiecte incepute in 2011 si 2013.

Potrivit Institutului National de Statistica (INS) volumul lucrarilor de constructii in primele patru luni a scazut atat ca serie bruta, cat si ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate cu 9,2%, respectiv cu 8,7%.
Pe obiecte de constructii, volumul lucrarilor de constructii la constructiile ingineresti, a scazut cu 25,4%. La cladirile nerezidentiale si cladirile rezidentiale volumul lucrarilor de constructii a crescut cu 20,7%, respectiv cu 12,1%.Volumul lucrarilor de constructii, serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, a scazut cu 8,7%, scadere evidentiata la lucrarile de reparatii capitale (20,1%), lucrarile de intretinere si reparatii curente (11,3%) si la lucrarile de constructii noi (6,9%).
 
In luna martie, OCTAGON a inceput  lucrari de suprastructura la cladirea corp B, din cadrul ansamblului de birouri “Green Court Bucharest” (Str. Herastrau- Bucuresti). Compania de constructii a realizat si lucrarile pentru cladirea A din cadrul aceluiasi complex, dezvoltat de compania suedeza Skanska.
Green Court Bucharest 1- Structura cladire corp A- aprilie 2014
OCTAGON urmeaza sa inceapa in curand lucrari geotehnice in valoare de 600.000 de Euro pentru proiectul “Pasaj subteran Piata Presei Libere” (Bucuresti). Antreprenorul general este Apolodor.
Alte doua proiecte noi de infrastructura demarate in 2014 sunt reabilitarea lin
iei de cale ferata Brasov- Simeria, sectiunea 2 Coslariu- Sighisoara, tronsonul Micasasa- Coslariu si  sectiunile A, D si E, lot 2- Autostrada Lugoj- Deva pentru antreprenorul Salini Impregilo, pentru care OCTAGON executa lucrari geotehnice.

OCTAGON lucreaza si la proiectele “Reabilitare DN 6 Domasnea- Caransebes, km 408+ 895- 449+ 960”, inceput in 2011 si la cladirea de birouri PC Business Center, situata pe Sos. Bucuresti- Ploiesti 7-9 A.
Green Court Bucharest 2- Structura cladire corp A- aprilie 2014