miercuri, 27 mai 2015

Alexandros Ignatiadis, cofondator Octagon: Avem prea multe birouri, avem clienti, avem chiriasi, dar nu avem cumparatori

Piata birourilor este suprasaturata in acest moment, iar acest trend conduce la o fragilitate a acestui segment. Chiar daca exista o cerere mare pentru inchiriere, generata de companiile interesate de relocari in cladiri mai moderne, nu exista suficienti cumparatori pentru un volum atat de mare, potrivit lui Alexandros Ignatiadis, cofondator Octagon Contracting & Engineering.
Alexandros Ignatiadis, cofondator Octagon Contracting & Engineering
"Avem prea multe birouri, prea repede. Putem vorbi de o fragilitate a cererii. Avem clienţi, avem chiriaşi, dar nu avem cumpărători. Sunt doar doi cumpărători mari în Bucureşti (NEPI şi Globalworth – n.red.), în afară de ei nu prea avem înghesuială la cumpărare." a declarat Alexandros Ignatiadis in cadrul evenimentului ZF Construction & Infrastructure Summit '15, organizat de Ziarul Financiar marti, 26 mai. Octagon a fost partener principal la acest eveniment.
Hermes Business Cmpus - cladirea B
Cofondatorul Octagon a avut o o perspectiva diferita fata de dezvoltatorii prezenti la eveniment, care s-au aratat optimisti in privinta evolutiei segmentului de birouri.
Octagon executa in acest moment lucrarile de suprastructura la cladirea C din cadrul complexului de Hermes Business Campus (Blvd. Dimitrie Pompeiu Nr. 5-7), iar luna aceasta a inceput executia lucrarilor geotehnice pentru cladirea A din cadrul aceluiasi complex. Hermes Business Campus va avea la final trei cladiri. Octagon a fost antreprenor general si pentru prima cladire livrata: corp B.
birouri

"O idee ar fi încurajarea listării la bursă a proprietarilor de clădiri de birouri sau a dezvoltatorilor. Cele mai multe firme de constucţii din România sunt SRL-uri.Unul dintre motivele pentru care constructorii români nu ies cu lucrări în afara ţării este decapitalizarea." a mai spus Alexandros Ignatiadis
Alexandros Ignatiadis, cofondator Octagon Contracting & Engineering
Cofondatorul Octagon a evidentiat si o alta problema cu care se confrunta constructorii romani, de o buna perioada: lipsa de sprijin din partea statului."Constructorii nu beneficiază de sprijin din partea statului. Reprezentarea noastră diplomatică la nivel extern este execrabilă, de plâns." a adaugat Alexandros Ignatiadis.
Piaţa construcţiilor, evaluată la circa 9 miliarde de euro, a dat primele semnale de revenire în prima parte a anului acesta, însă deocamdată jucătorii din acest sector spun că este prea devreme pentru a vorbi despre un reviriment sustenabil, care să pună în mişcare la turaţie maximă motoarele constructorilor sau ale producătorilor. Aceasta este principala concluzie a evenimentului ZF Construction & In­frastructure Summit ‘15.
Pe de altă parte, principalii furnizori publici de lucrări pentru sectorul construcţiilor, aşa cum sunt Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) sau Metrorex, spun că au în derulare mai multe proiecte de infrastructură şi că multe altele ar urma să fie demarate, însă acestea depind de aprobarea Master Planului General de Transport, documentul care stabileşte priorităţile României în materie de infrastructură de transport pentru următorul deceniu şi jumătate, precum şi de posibilitatea de finanţare a acestora.
În prezent, România are o reţea de puţin sub 700 km de autostrăzi, iar în lucru se află alţi circa 200 km, iar în perioada următoare ar urma să înceapă construcţia a alţi 100 km, pentru care CNADNR a semnat contracte anul acesta, potrivit datelor ZF.
Unul din sectoarele care dau cele mai clare semnale de creştere este cel rezidenţial, care de altfel încă de anul trecut a reuşit să consemneze un plus. Atât scăderea dobânzilor la credite, cât şi puţin mai multă încredere din partea cumpărătorilor au reuşit să dea un impuls pozitiv construcţiei de locuinţe.


OCTAGON CONTRACTING & ENGINEERING

Mai multe informatii aici.

Telefon: (+4) 021 232 39 20

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu