vineri, 25 septembrie 2015

CUM FUNCTIONEAZA CLADIRILE EFICIENTE ENERGETIC

Cladirile sunt responsabile pentru peste 40% din consumul total de energie si 24% din productia de dioxid de carbon la nivel mondial, potrivit unui studiu realizat de Agentia Internationala de Energie (IEA). Eficienta energetica este, in prezent, unul dintre cele mai dezbatute subiecte in industria constructiilor, iar constructorii se straduiesc sa gaseasca solutii din ce in ce mai performante.
525 Golden Gate, San Francisco

Unde au loc pierderile de energie intr-o cladire?
·         Acoperis: 25%
·         Pereti: 50- 60%
·         Fereste: 10- 20%
·         Usi: 15%

Cladiri eficiente energetic:

One Westminister Place (Londra)- Fatada din sticla a cladirii de birouri reflecta lumina intr-un spectru larg de culori si creaza efectul de “aripa de libelula”. Peretii din straturi de sticla suprapuse formeaza o zona tampon cu rol de izolatie termica. Vara, aerul fierbinte din interiorul zonei tampon, poate fi extras pentru a crea energie.

525 Golden Gate (San Francisco)- Cladirea include turbine de vant montate pe acoperis, iar fatada este construita din panouri solare. Ferestrele generoase  permit luminii naturale sa invadeze cei 24.000 mp ai cladirii.

Okhta Tower, St Petersburg
The Okhta Tower (ST. Petersburg)- Turnul are 5 parti, care se intorc pe traiectorie ascendenta, reflectand miscarea si energia apei din Raul Neva, care inconjoara cladirea. Okhta Tower are un exochelet din doua straturi de sticla, oferind acces la ventilatie, lumina naturala si izolatie termica, intr-un oras in care iernile sunt foarte reci.

Fusinopolis (Singapore)- Cladirea- un zgarie- nori cu 15 etaje- include un “brau” de 1,4 km de vegetatie hranit de lumina naturala. Vegetatia izoleaza complexul iarna si ofera racire pasiva vara, prin intermediul plantelor care elibereaza vapori de apa.

Solutii eficiente energetic:

Podea din cherestea

Podeaua- Exista multe soltutii pentru a crea podele eficiente energetic. Puteti alege covoare care cotin o cantitate mare de materiale reciclate, placi de ceramica lipite intre ele sau puteti folosi materiale naturale cum este cheresteaua.

Iluminatul- Evitati sa instalati lumini incandescente si lumini cu halogen. Luminile fluorescente arata bine, sunt economice, necesita mult mai putina intretinere si sunt foarte eficiente energetic.

Incalzirea & racirea- Sitemele de incalzirea si racire au cel mai mare impact asupra eficientei energetice a unei cladiri. Spatiile izolate termic vor mentine temperaturi ridicate iarna si temperaturi scazute vara, fara costuri post- inslatare. Boilerele pot fi foarte scumpe si pot consuma multa energie- alegeti boilerul potrivit pentru cladirea dvs, cu mare atentie.  Sistemele de racire inteligente folosesc schimbatoare de caldura pentru a capta surplusul de caldura.

Canapea din lana naturala

Mobila- In functie de design, incercati sa alegeti mobila din materiale naturale cum sunt cheresteaua si lana sau din materiale reciclabile. Cumparati mobila de la producatori care au o reputatie buna in ceea ce priveste protectia mediului.


Apa- Instalati robinete, dusuri, toalete si aparate de bucatarie eficiente energetic. Folositi sisteme pentru reciclarea apei de ploaie. Instalati un sistem eficient de detectare a pierderilor. 

miercuri, 16 septembrie 2015

Cum putem evita producerea accidentelor pe santiere

Industria constructiilor joaca un rol important in economia unei tari, insa santierele sunt considerate printre cele mai periculoase locuri de munca. Desi regulile de siguranta si sanatate in munca au devenit  din ce in ce mai stricte de-a lungul anilor si au contribuit la diminuarea accidentelor pe santiere, numarul victimelor ramane mare in continuare. In 2014, pe santierele din Romania au fost accidentate 222 de persoane,  fata de 287 in 2013, potrivit datelor furnizate de Institutul National de Statistica (INS).

Cele mai frecvente cauze ale accidentelor sunt:
•    Caderile de pe cladiri, schele sau utilaje de constructii;
•    Loviturile provocate de diverse obiecte sau utilaje;
•    Suprasolicitarea organismului in timpul ridicarii unor greutati;
•    Prabusirea tevilor sau a cablurilor peste muncitori;
•    Caderi de panouri sau de moloz;
•    Extenuarea fizica ce poate conduce la greseli de manipulare a uneltelor sau a utilajelor.

 Principalul responsabil pentru producerea accidentelor pe santier este contractorul general, care trebuie sa ia toate masurile de siguranta necesare. Iata cateva reguli care trebuie respectate pentru a evita producerea accidentelor.

Echipamentele de protectie personala:
•    Purtati imbracaminte si incaltaminte corespunzatoare: casti, manusi, bocanci cu varf metalic, hamuri si centuri de siguranta;
•    Folositi ochelari si masti pentru respiratie ori de cate ori este necesar;
•    Pastrati stingatoare si truse de prim ajutor la indemana.





Uneltele:
•    Nu folositi unelte deteriorate;
•    Asigurati-va ca uneltele nu sunt conductoare de electricitate sau de caldura;
•    Purtati ochelari si casti de protectie;
•    Mentineti o postura dreapta si ramaneti in echilibru.

Schelele
:
•    Trebuie sa fie solide, rigide si suficient de puternice pentru a sustine greutati mari;
•    Balustradele si podelele trebuie sa fie solide;
•    Structurile si elementele stabile sau deteriorate, cum sunt franghiile sau sinele, trebuie inlocuite imediat;
•    Schelele trebuie fixate pe o suprafata solida, perfect plata;
•    In jurul schelelor nu trebuie sa existe moloz sau materiale care pot reprezenta obstacole;
•    Schelele trebuie plasate la cel putin 3 m de liniile de inalta tensiune;
•    Schelele trebuie inspectate in mod regulat.


Scarile:
•    Scarile nu trebuie mutate in timpul lucrului;
•    Folositi o scara cu cel putin 1 m mai inalta decat punctul la care trebuie sa ajungeti;
•    Treptele trebuie sa fie curate si uscate;
•    Uneltele trebuie carate si pastrate intr-un suport atasat la curea, nu in mana;
•    Folositi hamuri si alte sisteme de siguranta;

Santurile:

•    Stati departe de santurile fara maluri de protectie;
•    Construiti iesiri din sant la distante de cel putin 8 m, care nu au obstacole in cale;
•    O persoana trebuie sa fie prezenta permanent in exteriorul santului si sa supravegheze activitatea din interior;

Macaralele si stivuitoarele:
•    Urcati-va si coborati cu atentie de pe macarale si de pe stivuitoare;
•    Folositi haine reflectorizante, manusi si incaltaminte cu tractiune;
•    Supravegheati utilajele cand cheile sunt in contact;
•    Nu carati unelte sau materiale in timp ce urcati in utilaje;
•    Asigurati-va ca in jurul utilajului exista suficient spatiu.

vineri, 11 septembrie 2015

Cele mai spectaculoase proiecte de constructie din lume



CELE MAI INALTE CLADIRI DIN LUME
 
Burj Khalifa
·         Burja Khalifa, Dubai  (2010) = 829 m
·         Willis Tower, Chicago (1974)
·         Taipei 101, Taiwan (2004)
·         Petronas Towers, Kuala Lumpur (1998)
·         Empire State Building, New York (1931)
·         Turnul Eiffel, Paris (1889)
·         Mare Piramida, Giza (2560- 2540 i.e.n)




CEL MAI LUNG PROIECT DE CONSTRUCTIE
Marele Zid Chinezesc este cea mai lunga constructie din lume si masoara 31,070 mile. Constructia zidului a durat 2.000 de ani. Este un mit afirmatia ca zidul se poate vedea de pe luna.
Marele Zid Chinezesc

CEA MAI DURABILA CONSTRUCTIE DIN LUME
Piramida Giza

Marea piramdiza din Giza este cea mai durabila constructie din lume, care a rezistat 4.570 de ani. Initial cladirea a avut o inaltime de 481 ft. La constructia piramidei au lucrat 13,200 de oameni, care au fost platiti cu 126 de milioane de paini si 111 milioane de halbe cu bere.
 




PROIECTE ESUATE
Constructia Canalului Panama a atras dupa sine decesul a 30,609 oameni. Cele mai multe decese au fost provocate de febra galbena si de malarie. 

TURNUL DIN PISA
Turnul are o inclinare de 3,99 grade, data de faptul ca a fost construit pe un amestec dens de argila, care nu a fost capabil sa ii sustina greutatea. 
Turnul din Pisa

PROIECTE SPECTACULOASE DE ENERGIE REGENERABILA

Masdar City, Abu Dhabi, Emiratele Unite: orasul va functiona in totalitate cu energie solara si cu alte surse de energie regenerabila.

vineri, 28 august 2015

10 proiecte de succes: OCTAGON a executat partea cea mai dificila a Pasajului Subteran de la Piata Presei Libere

Din vara acestui an, unul dintre cele mai aglomerate puncte de pe harta capitalei, Piata Presei Libere, este mult mai usor de traversat atat de autovehicule, cat si de pietoni. Noul pasaj subteran de la Piata Presei Libere, deschis circulatiei in iulie 2015, a decongestionat traficul de la orele de varf. Compania OCTAGON a dat startul lucrarilor in 2014, cand a inceput constructia peretilor mulati.



Pentru a evita destabilizarea solului in urma realizarii unei excavatii adanci intr-o zona intens circulata cum este Piata Presei Libere, a fost necesara executia peretilor mulati. Peretii mulati actioneaza si ca o bariera impotriva apei subterane care poate patrunde cu o presiune mare si poate inunda pasajul. In prima faza de constructie OCTAGON a realizat o excavatie adanca si a montat grinzile de ghidaj. Ulterior au fost constuiti peretii mulati D800 cu ajutorul suspensiei de bentonita care intareste solul si il face mai rezistent la presiunea hidraulica. 
Pasajul Subteran de la Piata Presei Libere
Constructia peretilor mulati a reprezentat partea cea mai dificila a proiectului. Pentru a executa cantitatea totala de 16.300 mp de pereti mulati in cel mai scurt timp, Octagon a mobilizat trei echipamente de executie pereti mulati iar ritmul de lucru a fost 24/24h.
Pasajul Subteran de la Piata Presei Libere
Primaria Municipiului Bucuresti a decis sa demareze acest proiect din necesitatea de a fluidiza circulatia, a reduce noxele produse de autovehicule si a diminua numarul accidentelor cauzate de aglomeratie. Pasajul are o lungime de 700 m, doua iesiri si subtraverseaza piata pe directia Nord- Sud, pe sensul de intrare in Bucuresti. Legatura intre Sos. Bucuresti- Ploiesti si Sos. Kiseleff se face pe doua benzi de circulatie. In subteran se desprinde o banda separata, care face legatura cu bulevardul Marasti, transportul public de suprafata, respectiv linia de tramvai si liniile de autobuze, cu statia viitoarei Magistrale 6 de metrou. Aceasta banda creata special contribuie si ea la fluidizarea traficului.
Pasajul Subteran de la Piata Presei Libere
Eliminarea trecerilor de pietoni si directionarea accesului pietonal prin subteran au rolul de a mentine unui flux continuu al circulatiei auto si de a creste siguranta pietonilor. 
Circulatia la suprafata se desfasoara la fel ca inainte de constructia pasajului, printr-o intersectie semaforizata. Circulatia pietonala transversala soselei Kiseleff se desfasoara acum, pe langa vechiul pasaj pietonal care a inlocuit vechea trecere de pietoni la sol catre Parcul Herastrau si terminalul RATB.
OCTAGON CONTRACTING & ENGINEERING
Mai multe informatii aici

marți, 4 august 2015

10 proiecte de succes executate de OCTAGON: Autostrada Bucuresti- Nadlac, cea mai scurta cale catre Occident

576 km de drum, 8 tronsoane si lucrari de constructie in derulare din 1997, sunt cateva puncte de referinta ale unuia dintre cele mai complexe proiecte de infrastructura din Romania: Autostrada Bucuresti - Nadlac (A1). Parte a coridorului IV pan- european de transport, autostrada  A1 a fost prima construita in Romania in perioada 1967- 1972 si refacuta cu noi segmente adaugate intre anii 2007 si 2015. La finalizare A1 va lega Bucurestiul de Pitesti, Sibiu, Sebes, Deva, Lugoj, Timisoara, Arad si Nadlac, facand legatura cu autostrada M43 din Ungaria, spre Seghedin. 

Compania OCTAGON a executat lucrari geotehnice pentru tronsonul Sibiu - Orastie. Tronsonul II  are o lungime de 82,1 km si datorita complexitatii si lungimii proiectului a fost impartit in patru loturi. Toate cele 4 loturi ale acestui tronson sunt deschise circulatiei. Astfel, loturile 1, 2 si 4 au fost deschise circulatiei in decembrie 2013, iar lotul 3 este deschis din noiembrie 2014.

Autostrada Bucuresti- Nadlac, tr
OCTAGON a executat lucrari geotehnice pentru loturile 2, 3 si 4 ale tronsonului Sibiu - Orastie. Lucrarile au constat in executia de piloți forati D 1200 sub protectie de noroi bentonitic, injectare la baza pilotilor si test static nedistructiv. Compania a ales forarea sub protectia noroiului bentonitic intrucat este un procedeu care creste productivitatea si permite executia la mare adancime a pilotilor cu diametru mare. Forajul se realizeaza folosind cupe adaptate solului, iar stabilitatea forajului este mentinuta de noroiul bentonitic, care previne surparea laterala a gaurii si infiltrarea apei subterane. La finalizarea forajului, noroiul bentonitic este denisipat, carcasa de armature este montata, iar pilotii sunt betonati de jos in sus, prin metoda contractor.Lotul 2 (Cunta- Vintisoara) are o lungime de 19,8 km si a fost construit de consortiul J.V. Straco Grup - Studio Corona S.R.L. Civil Engineering.

“OCTAGON a lucrat eficient si a depus toate eforturile necesare pentru a gasi si implementa cele mai bune solutii de constructie pentru proiect. Compania a avut, de asemenea, capacitatea financiara, echipamentele si specialistii, care i-au permis sa livreze proiectul in concordanta cu toate conditiile din contract.”  a spus contractorul STRACO GRUP despre performanta OCTAGON.

Intrarea pe lotul 4 (Sibiu- Saliste), care a fost deschis circulatiei in decembrie 2013, se face direct din centura orasului Sibiu. Lotul 4 include un tunel si doua viaducte. OCTAGON a executat lucrari geotehnice pentru unul dintre viaducte. Compania a fost contractata de consortiul JV Astaldi - Euroconstruct - Astalrom.https://ssl.gstatic.com/ui/v1/icons/mail/images/cleardot.gif

Octagon Contracting & Engineering

Mai multe informatii aici


vineri, 31 iulie 2015

10 proiecte de succes executate de OCTAGON: “Radiografia” complexului de birouri Green Court Bucharest

Locatie: Nordul Bucurestiului, Str. Gara Herastrau Nr. 12

Green Court Bucharest corp A & corp B
Descriere:
3 cladiri de birouri moderne
12 etaje & 3 subsoluri
52,000 mp de spatiu inchiriabil
837 de locuri in parcarea subterane

Dezvoltator: Skanska Development Romania

Contractor pentru lucrarile de infrastructura si suprastructura  corp A & corp B: Octagon Contracting & Engineering

Testimonialul clientului despre dezvoltator: “Skanska Construction a desemnat Octagon in calitate de contractor pentru executia lucrarilor de fundatii si structurale in cadrul complexului Green Court Bucharest.  Cooperarea a fost excelenta, iar Octagon a realizat lucrarile intr-o maniera profesionista si responsabila, indeplinind toate asteptarile noastre in ceea ce priveste sanatatea si siguranta, calitatea si termenul de livrare.”  Skanska Construction Romania.

Green Court Bucharest- corp A & corp B
Cele mai mari provocari cu care s-a confruntat constructorul:
“Cea mai mare provocare in executia acestui proiect a fost  respectarea termenului limita de livrare, care a fost foarte strans.  Dar, in ciuda constrangerilor legate de program, care au fost de asemenea amplificate de problemele tehnice, inevitabile in orice proiect, am reusit sa ne concentram pe tintele noastre principale si sa livram lucrarile la timp.” a spus Max Ene- project manager Green Court Bucharest, din partea OCTAGON.



Lucrari de constructie executate de OCTAGON:
Excavare
·         Lucrari de beton pentru infrastructura si suprastructura cladirii A
·         Pereti mulati D 600
·         Ancoraje
·         Lucrari de infrastructura si betonarea structurii pentru cladirea B

Elemente VERZI:
·         Fatade eficiente energetic, ce reduc semnificativ supraincalzirea cladirii  
·         Lumina naturala- peste 75% din suprafata caldirii are acces la lumina naturala. Sistemul automat de control al iluminatului ajusteaza luminile in functie de intensitatea luminii natural, determinand un consum de energie mai mic
·         Containere pentru selectarea selectiva a gunoiului
·         Panouri solare- instalate pe acoperisul cladirii, folosite pentru incalzirea apei menajere
·         Statii pentru alimentarea automobilelor electrice.

Beneficii estimate:
Reducerea costurilor facturilor de utilitati- 50% mai putina apa consumata
Un loc de munca mai senatos si mai productiv- cu 30% mai mult aer proaspat in birou
Iluminat mai eficient- cu 32% mai putina energie consumata

Personalul OCTAGON implicat in constructia caldirilor A & B: 160 de oameni

OCTAGON CONTRACTING & ENGINEERING

Mai multe informatii aici




vineri, 24 iulie 2015

Agenda Constructiilor: Octagon- 10 ani de realizari, o noua identitate vizuala si un portofoliu de proiecte in valoare de 28 mil. euro in 2015

Proiecte de amploare din toate segmentele pietei constructiilor, un sediu central in Bucuresti si o sucursala in Bagdad, 200 de angajati, o noua identitate vizuala si un portofoliu de lucrari in valoare de 28 milioane de euro in prima jumatate a anului 2015, asa arata bilantul companiei de constructii Octagon Contracting & Engineering dupa 10 ani de activitate. Societatea specializata in executia de lucrari civile, industriale, geotehnice si de infrastructura, s-a dezvoltat treptat, cautand in mod permanent, metode noi, eficiente de executie, motiv pentru care a fost laureata cu Trofeul EURO-Constructii 2015, la categoria "Inovatie si Tehnologie". 

The Ark Bucuresti
Premiul a fost ridicat de Nicole Sommer, directorul comercial al companiei. Octagon a accesat piata constructiilor executand lucrari geotehnice si s-a dezvoltat, ulterior, pana la statutul de antreprenor general. 

In prezent compania realizeaza lucrari din toate sectoarele pietei constructiilor, inclusiv de renovare si restaurare a cladirilor istorice. Astfel, The Ark - Centrul de cultura si birouri Vama Antrepozite Bucuresti, cladire monument istoric, si-a recapatat imaginea de la inceputuri in urma lucrarilor de renovare executate de Octagon. La jumatatea anului 2015, compania de constructii avea un portofoliu de proiecte in valoare totala de 28 milioane de euro. 

Dezvoltatorul belgian Atenor Group cu proiecte in toata Europa, cel mai activ fond de investitii din Romania - NEPI si constructorul israelian Danya Cebus, parte a grupului AFI Europe, sunt clientii pentru care Octagon realizeaza lucrari de constructii in acest moment. "Lucram in paralel la doua dintre cladirile complexului de birouri localizat pe Bd. Dimitrie Pompeiu nr. 5-7. Am inceput in luna mai lucrarile de fundatie la corpul A, iar spre finalul verii vom finaliza structura corpului C. Vom continua cu executia lucrarilor de arhitectura, instalatii electrice, sanitare si HVAC pentru cladirea C pana la finalul acestui an. Octagon a fost antreprenor general si pentru corpul B, prima cladire construita din cadrul complexului", a declarat Alexandros Ignatiadis, CEO al companiei. Pentru executia cladirii B, Octagon a primit Trofeul Calitatii ARACO 2014. Un alt proiect important, adjudecat de Octagon la inceputul acestui an, vizeaza extinderea City Park Mall, din Constanta (investitie realizata de NEPI), unde se executa lucrarile geotehnice: peretii mulati, grinda de coronament, ancorajele, excavatia generala si imbunatatirea terenului. 

Hermes Business Campus corp C- Bucuresti
Octagon realizeaza lucrari geotehnice si pentru proiectul Timpuri Noi Building Complex, situat pe Splaiul Unirii nr. 165, in Bucuresti, ansamblu de cladiri de birouri al carui antreprenor general este compania israeliana Danya Cebus. Ansamblul rezidential One Herastrau Park Residence, situat in Capitala, pe strada Nicolae Caramfil, este un alt proiect pentru care compania a fost desemnata antreprenor de lucrari geotehnice, in 2015. Compania va executa lucrari de incinta si excavatii in cadrul acestui proiect.

Din 2011 Octagon este prezenta in Bagdad (Irak) cu o sucursala, pana in prezent executand deja lucrari geotehnice la mai multe proiecte in Bagdad si Basra, printre care se afla Centrala Shatt Al - Basra si stadionul Al Zawaraa. In prezent compania lucreaza la constructia unui spital cu o capacitate de 100 de paturi, in Bagdad.

Afaceri in crestere cu 130% in 2015

Octagon a incheiat anul 2014 cu afaceri totale de 12 milioane de euro. Proiectele cu valori semnificative contractate in prima parte a anului si evolutia actuala a pietei constructiilor conduc spre estimari optimiste in ceea ce priveste valoarea cifrei de afaceri de la finalul lui 2015. Alexandros Ignatiadis estimeaza o crestere cu peste 130% a business-ului, care se va situa, potrivit previziunilor sale, la cel putin 28 milioane de euro.

Complex de birouri Timpuri Noi- Bucuresti
In perioada urmatoare, Octagon si-a propus sa continue investitiile in achizitia de echipamente noi si in cresterea gradului de informatizare a activitatii, pentru a mentine calitatea lucrarilor pe care le executa. "Ne concentram pe cresterea gradului de informatizare a activitatii si planificam introducerea unui sistem GRP, impreuna cu diverse proceduri integrate de planificare si rationalizare a operatiunilor." a precizat Alexandros Ignatiadis. Octagon este in proces de consolidare a activitatii pe piata din Irak si isi mentine interesul fata de posibilitatile de extindere si in alte tari.

Un deceniu de activitate si o noua identitate vizuala

Octagon sarbatoreste, in acest an, un deceniu de prezenta pe piata constructiilor, moment marcat prin lansarea unei noi identitati vizuale. Potrivit declaratiilor reprezentatilor companiei, noul logo simbolizeaza maturizarea companiei si reflecta valorile si obiectivele pentru urmatorii ani. Conexiunea vizuala dintre «octagon» - simbolul restilizat al firmei, culorile portocaliu, alb, gri si negru si denumirea «Octagon Contracting & Engineering» denota cresterea activitatii societatii prin diversificarea portofoliului de proiecte si servicii si evidentiaza, in acelasi timp, individualitatea si unicitatea pe piata constructiilor. "Acum 10 ani am lansat compania Octagon cu scopul de a crea o firma de succes si a atrage cei mai competenti specialisti din domeniul constructiilor. A fost un deceniu cu multe realizari si am reusit sa atingem tintele pe care ni le-am propus. Noua identitate vizuala marcheaza inceputul unei noi ere pentru noi", a mai spus managerul companiei.

OCTAGON CONTRACTING & ENGINEERING

Mai multe informatii aici