luni, 14 iulie 2014

OCTAGON este antreprenor la trei proiecte de infrastructură, desi sectorul a scazut cu 28% în primele cinci luni



În lipsa unor investiţii consistente din partea statului, construcţiile de infrastructură, un sector ce ar trebui să susţină întreaga economie, au plonjat cu 27,7% în primele cinci luni ale acestui an, scrie Ziarul Financiar, care raporteaza datele Institutului National de Statistica (INS).

Scăderile puternice înregistrate de lucrările de construcţii vin în contextul în care statul a pompat mai puţini bani în proiecte publice. Astfel, cheltuielile de investiţii s-au ridicat în primele 5 luni ale anului la circa 7,5 miliarde de lei (1,7 miliarde de euro), în scădere cu aproape 26% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit informaţiilor de pe site-ul Ministerului Finanţelor. Cheltuielile cu investiţiile au reprezentat în perioada ianuarie-mai circa 1,1% din PIB.

“Perioada electorala nu a influentat segmentul de infrastructura rutiera in mod pozitiv, iar acest lucru este generat de faptul ca nu am ajuns la o stabilitate politica. In perioada alegerilor o mare parte din fondurile de investitii pentru constructii sunt redirectionate, prin rectificari bugetare, catre sectoare publice care pot aduce voturi, precum pensiile, pentru a influenta electoratul.”, spunea Alexandros Ignatiadis, co-fondator si actionar OCTAGON CONTRACTING & ENGINEERING, intr-un interviu difuzat de ZF Live.

Piata Presei Libere 1
In ciuda declinului sectorului, OCTAGON a contractat lucrari la trei proiecte de infrastructura anul acesta.
Cel mai nou proiect de infrastructura al companiei este “Pasajul subteran de la Piata Presei Libere” (Bucuresti).Compania executa aici lucrari geotehnice: pereti mulati D 9.950 mp, grosime 80 cm.

Piata Presei Libere 2

Compania lucreaza si la reabilitarea liniei de cale ferata Brasov- Simeria, sectiunea 2 Coslariu- Sighisoara, tronsonul Micasasa- Coslariu, lucrarile constand in executia de piloti forati D 1,000,ancoraje, coloane de piatra si instalare palplanse, un proiect in care antreprenor general este Aktor.
Totodata OCTAGON executa piloti forati pentru sectiunile A, D si E, lot 2- Autostrada Lugoj- Deva, pentru antreprenorul Salini Impregilo.

vineri, 11 iulie 2014

Octagon Contracting & Engineering Catalog Lucrari geotehnice 2014



OCTAGON CONTRACTING & ENGINEERING este o companie fondata in 2005, care a reusit de-a lungul celor 8 ani de activitate sa isi consolideze pozitia in domeniul constructiilor geotehnice si civile, devenind unul dintre principalii jucatori pe piata din Romania.

Ne adresam atat clientilor din mediul privat, cat si celor din sectorul public si avem capacitatea tehnica de a oferi solutii din faza de proiectare pana la executie.

OCTAGON a castigat recunoastere la nivel national realizand lucrari de constructie in cadrul unor proiecte importante, precum: Hermes Business Campus, Sky Tower, Blue House Olympia, Termocentrala cu Ciclu Combinat 867 MW OMV Petrom Brazi.

                                      Puteti vizualiza catalogul lucrarilor geotehnice 2014 aici


Abilitatea de a gestiona proiecte majore simultan si dorinta de a creste si in afara granitelor tarii au condus la extinderea cu succes a companiei, in strainatate. Prezenta companiei OCTAGON la nivel international a fost inaugurata in 2009, prin deschiderea unei sucursale in Bulgaria (Sofia) si continuata in 2011 prin deschiderea unui birou in Irak (Bagdad).

Date cheie:

Domenii de activitate: constructii geotehnice si civile
Cifra de afaceri 2013: 19,6 mil. EURO
Angajati 2013: 126 (in Romania), 27 (in Irak)
Acoperire geografica: Romania, Bulgaria, Grecia, Turcia

miercuri, 9 iulie 2014

Agenda Constructiilor: Piata constructiilor geotehnice a atins valoarea de 93 milioane euro in 2013



  Piata locala a constructiilor geotehnice si de fundatii, estimata la un nivel anual de 93 milioane de euro, se va mentine, cel mai probabil, in acest an, la valoarea consemnata in 2013, potrivit opiniilor managerilor din domeniu. Dependenta semnificativ de industria constructiilor, perspectivele pe segmentul lucrarilor geotehnice si de fundatii sunt pozitive, insa lipsa lichiditatilor de pe piata, increderea inca scazuta a investitorilor in economia de piata si fiscalizarea excesiva continua sa reprezinte piedici in calea reluarii sustenabile a activitatii intregului sector.  O alta caracteristica a pietei la inceputul lui 2014 este reprezentata de incetinirea ritmului de realizare a investitiilor publice, confirmata si de Institutul National de Statistica (INS), care a raportat, pentru primele patru luni, o scadere de 27,3%  ca serie ajustata, a volumului constructiilor ingineresti. La nivel national sunt active 25 de companii specializate, printre liderii din domeniu aflandu-se Bauer, Octagon, Soletanche Bachy, Terratest Geotehnic, Zublin Romania, Edrasis Construct S.R.L.

  Potrivit opiniei lui Alexandros Ignatiadis, co- fondator si actionar al Octagon Contracting & Engineering- unul dintre principalii constructori de fundatii speciale si lucrari geotehnice din Romania, cu afaceri de 19,6 milioane de euro realizate in 2013- anul in curs nu va fi diferit de cel precedent. 
“In primul trimestru a existat o contractie de 3%  a sectorului de constructii, in conditiile in care PIB-ul a crescut cu 3,8%, deci acest sector nu a reprezentat un accelerator al economiei. A existat un reviriment in sectorul privat, generat de constructia a doua mall-uri in Bucuresti si a catorva fabrici din tara, dar investitiile respective nu s-au materializat inca in cifre. Aceste rezultate, combinate cu diminuarea activitatii in sectorul public, au condus la contributia negativa de -3% din PIB a industriei constructiilor”, a indicat managerul Octagon.  Totodata, nici perioada electorala nu a influentat domeniul constructiilor in mod pozitiv, mentinandu-se instabilitatea politica. “In perioada alegerilor o mare parte din fondurile de investitii pentru constructii sunt redirectionate , prin rectificari bugetare, catre sectoare publice care pot aduce voturi, precum cele aferente protectiei sociale, pentru a influenta electoratul”, a explicat Alexandros Ignatiadis.

Estimari pozitive pentru subantreprenorii de fundatii

  Cele 25 de companii specializate in antreprenoriat si constructii geotehnice, de fundatii, piloti forati si foraje, care deruleaza lucrari la proiecte situate in toata tara, au inregistrat afaceri de circa 93 milioane de euro, potrivit celor mai recente date publicate pe portalul Ministerului Finantelor Publice, pentru anul 2013. Rezultatele indica o crestere cu 4,4% fata de nivelul din 2012, cand acestea au inregistrat incasari totale de 88,7 milioane de euro. Sporirea afacerilor este consecutiva unei diminuari de 11,4% in 2012, fata de 2011.
Din punct de vedere valoric, piata lucrarilor geotehnice se situeaza la nivelul anului 2010. In continuare in 2014, evolutia activitatii va fi influentata de gradul de finantare a lucrarilor de infrastructura si a celor din domeniul energetic, in timp ce operatiunile din 2015 vor reprezenta rezultatul deciziilor politice actuale. Printre dificultatile ce se vor mentine pe piata in perioada urmatoare, managerii subcontractorilor de lucrari geotehnice indica neincasarea creantelor din partea statului, inconsistenta legii insolventei, incertitudinea finantarii din mediul privat, valoarea redusa a investitiilor publice in infrastructura si modificarea continua a politicilor de stimulare economica. O alta problema fundamentala este reprezentata de concurenta neloiala practicata de anumite companii care lucreaza “la negru”, mentinand standarde scazute de calitate.

Noile reguli de atribuire a contractelor publice nu rezolva problemele pietei

  In ceea ce priveste noile reguli pentru atribuirea contractelor publice, votate de Parlamentul European la inceputul acestui an, acestea aduc, potrivit constructorilor, un plus de siguranta si transparenta in legislatia lucrarilor publice, dar nu o simplifica.
“Cele doua directive in vigoare vor fi inlocuite de trei directive, iar numarul paginilor de prevederi legislative va fi aproape dublu. Trebuie mentionat, insa, faptul ca organizarea, experienta si calificarile personalului propus vor fi utilizate ca factori de evaluare atunci cand nivelul de performanta depinde in mod semnificativ de calitatea personalului implicat in executarea contractului de achizitii publice. Totodata multe aspecte controversate si contradictorii raman inca neclarificate , ceea ce ne face sa credem ca acest nou pachet de reguli isi atinge doar partial scopul.” a explicat ing. Carlos Vasquez, Country Manager al Terratest Geotehnic.
Noile reguli nu rezolva problema prioritizarii sau a criteriului referitor la pretul cel mai mic al ofertelor la licitatii. “Acest lucru poate afecta in mod semnificativ calitatea proiectelor livrate. Este nevoie de o abordare mai detaliata si de schimbari profunde in ceea ce priveste acest aspect”, a precizat actionarul Octagon.